Spitalul Județean Ilfov suplimentează paturile pentru pacienții infectați cu SARS-CoV-2

Postat la data de: 2021-10-10 19:26:48

Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov suplimentează numărul paturilor pentru bolnavii infectați cu SARS-CoV-2.  Pe lângă cele 15 paturi din secția de terapie intensivă, încă 25 de paturi vor fi folosite pentru pacienții cu forme ușoare și medii de COVID-19. Această măsură vine în contextul în care numărul pacienților infectați crește într-un ritm alarmant.





Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov: "Este datoria noastră, a autorităților, să ne asigurăm că personalul medical dispune de tot ce este necesarar pentru a putea salva cât mai multe vieți. Îl asigur pe domnul manager al Spitalului Județean Ilfov, Mircea Laza, de tot sprijinul meu. Și, de asemenea, țin să-i mulțumesc premierului Florin Cîțu pentru implicarea și responsabilitatea de care a dat dovadă în gestionarea crizei sanitare în care ne aflăm cu toții și pe care sper să o depășim cât mai curând. E important să avem la cârma țării oameni orientați către problemele cetățenilor, care depun toate eforturile pentru acestia în acest val 4 al pandemiei. Totodată, îmi exprim recunoștința față de personalul medical. Le transmit toată aprecierea mea, cu mulțumiri pentru munca grea pe care fiecare dintre ei o face cu atâta dedicație în fiecare zi. Îi rog pe cetățeni să dea dovadă de responsabilitate și să se vaccineze! În județul Ilfov, avem în prezent 29 de centre de vaccinare disponibile. La niciunul dintre aceste centre nu există liste de așteptare. Vaccinarea nu doare, durează puțin și, cel mai important, salvează vieți."

Recent, Consiliul Județan Ilfov a alocat mai mulți bani pentru spitale, cu scopul dotării secțiilor de terapie intensivă.

Sursa: Consiliul Județean Ilfov