Eroii Brăneștiului. Povești de război, portrete de eroi

Postat la data de: 2021-12-01 14:14:50

Sărbătorim Ziua Națională cu gândul la înaintașii care au luptat pentru țară!
Cu ocazia Zilei Naționale a României, reluăm un proiect educațional  inițiat în anul Centenarului Marii Uniri.
"Eroii Brăneștiului. Povești de război, portrete de eroi" este titlul unui proiect educațional inițiat de Asociația Culturală Brănești, care urmărește consemnarea unor fapte de vitejie ale brăniștenilor din timpul războaielor mondiale povestite de urmași ai acestora.

Obiectivele proiectului:

  • Sensibilizarea tinerei generații pentru a cinsti și comemora jertfa eroilor pentru țară
  • Îmbunătățirea dialogului între generații
  • Întărirea sentimentului de patriotism în rândul tinerei generații
  • Dezvoltarea în rândul elevilor a unor competențe de investigare, structurare a informației, îmbunătățirea limbajului prin exersarea povestirii

Activitățile proiectului:

  • Simpozion cu prezentarea lucrărilor realizate de elevi/adulți.
  • Publicarea unei culegeri cu povești de război și portrete de eroi din comuna Brănești.
  • Perioada proiectului:
  • 27 noiembrie 2021-27 mai 2022, Ziua Înălțării Domnului, Ziua Eroilor.

Cui se adresează proiectul:

Proiectul se adresează elevilor dar și adulților

Inscrieri:

Transmiterea poveștii în format word și ppt  până la data de 22 decembrie 2021, pe adresa de email: mariusovidiu30@gmail.com . În situații bine justificate termenul de predare a materialului va putea fi prelungit. Alte informații sau detalii, la coordonatorul proiectului prof. Marius-Ovidiu Sebe.





Premii:

Cele mai bune materiale vor primi premii și vor fi selectate pentru publicarea lor în cadrul unei culegeri de povești de război ale eroilor din comuna Brănești.

Acord de publicare:

Participarea la acest proiect presupune acordul din partea autorului/autorilor pentru mediatizarea materialului și publicarea lui dacă va fi selectat.
Instrumente șI metode procedurale:

Interviul, investigația, povestirea, cercetarea documentelor de familie, selectarea și prelucrarea fotografiilor/imaginilor etc

Resurse:

Fotografii/imagini ale eroilor din război și din viața de familie, ale monumentelor sau crucilor unde apar consemnați, distincții, certificate de veterani, scrisori din teatrele de război, documente ș.a.

Sugestii tematice orientative:

Realizarea unei povești/portret despre un erou din familie sau din comunitate care a luptat pentru țară în timpul Primului sau al Celui de-al Doilea Război Mondial (bunic, stră(stră)bunic, un membru din comunitate). Se va urmări prezentarea  faptelor de vitejie, povestea de viață, numele și locul de naștere, date despre familia eroului, ocupația, evenimente de pe front; distincții; monumente și cruci cu numele eroului, alte informații. Povestea poate fi însoțită și de imagini/fotografii ale eroului din timpul războiului și din viață, a monumentelor unde este consemnat, hărți cu teatrele de luptă, cu lagărele de prizonieri; certificate de veteran de război; distincții, etc.

Pe baza interviului și a altor metode de investigare, elevul va realiza o poveste în format word și sub formă de  prezentare ppt.  Pot fi evocați eroi din primul Război Mondial, din Cel de-al Doilea Război Mondial sau din Războiul de Independență.

În realizarea poveștii se va urmări pe lângă prezentarea și structurarea informațiilor și aspecte care țin de coerența textului și claritatea exprimării ideilor.

* Poveștile sunt personale! Nu se vor copia povești din alte surse sau de pe net!

Proiectul a fost lansat la Școala gimnazială nr. 1 Brănești.
Invităm pe toți cei interesați din localitatea Brănești, elevi sau adulți, să participe la acest proiect iar instituțiile interesate să se alăture ca parteneri!

Sursa: Asociatia Culturala Branesti Ilfov