Povestea iei bunicii!

Concursul "Povestea iei (stră) bunicii", lansat de Asociația Culturală Brănești cu ocazia celebrării Zilei Universale a Iei, a avut ecou și în afara comunității din Brănești. Pe adresa concursului a sosit o poveste despre "Ia bunicii", scrisă de Cristina-Silvia Stoean, profesor la Școala gimnazială din localitatea 1 Decembrie. Comisia de jurizare formată din profesor Marius-Ovidiu Sebe, profesor Alina Cristina Ene și conservator patrimoniu cultural Manuela Popa, apreciază ca extrem de interesantă și autentică povestea Cristinei Stoean și acordă un premiu special pentru participare, chiar dacă povestea nu se regăsește în grupul țintă al concursului. Felicitări, Cristina Stoean!

Povestea iei bunicii!

Prof. Stoean Cristina-Silvia, Școala Gimnaziala nr.1- 1 Decembrie

Nu știu dacă povestea este mai mult despre ie sau despre bunica, dar cert este că atunci când privesc ia, îmi apare în fața imaginea bunicii, de care îmi este foarte dor.
Parcă o văd aievea: minionă, cu ochi albaștri, vioi, cu basmaua legată la ceafă, îmbrăcată în cămașă cusută de mâna ei, peste care purta fuste largi, crețe in talie. Ilicul de catifea neagră brodat cu mărgele multicolore, nu-i lipsea niciodată.

Întotdeauna făcea ceva. Fie învârtea fusul pe care se răsucea firul de lână tors din furca pe care o ținea in brâu, fie cosea pe pânza alba de bumbac diferite modele de ștergare cu care își decora casa. De la bunica am învățat să realizez cusăturile "cu muște" și să mânuiesc andrelele.

Pe bunica o chema Marina. Vecinele o strigau "dodă Mărină". Era născută la începutul toamnei, in septembrie 1905, in zona Slatinei, într-o localitate de la poalele dealurilor îmbrăcate în păduri de stejar. În anul 1930 s-a căsătorit și atunci a purtat ia pe care am primit-o de la mătușa mea- sora tatălui meu și fiica cea mai mica a bunicii. Tot mătușa mea mi-a povestit despre ie, cusută  chiar de bunica.

Ia este simplă. Pânza este gălbuie, din borangic, pe care sunt țesute râuri tot cu ață de borangic galbenă și roz. Cusăturile sunt perfecte, nu le poți găsi niciun cusur. Altița prezintă același model care se regăsește pe piept și pe mânecile largi, nestrânse la bază, terminate cu o danteluță fină, îngălbenită și ea de trecerea timpului. La gât este încrețită și dublată cu rejansa, pentru rezistență și se încheie pe cusătura care unește pieptul cu mâneca, cu un năsturel  delicat, inițial din sidef, dar care a fost înlocuit în timp.

Pentru mine, această ie  nu este un simplu obiect de artizanat, moștenit de la bunica, ci este un simbol al legăturii dintre generațiile care au fost și cele care vor urma, iar fiecare fir nelalocul lui din țesătura iei, fiecare pată cu care timpul a înnobilat-o, sunt povești-taine din viața familiei mele, știute numai de ea.

Sursa: Asociatia Culturala Branesti Ilfov